LĂRGUTA-VALEA SEACĂ

 BACĂU-LĂRGUTA-VALEA SEACĂ-BACĂU 
Punct de plecare : Bacau
Punct de trecere : Hanul lui Matei
Distanta : 42 km
Diferenta de nivel : 550 hm
Timp pedalat : 3ore 30minute
Observatii : partea de drum din Larguta , nu e un drum circulat , si uneori se pierde , mai ales toamna cand e acoperit de frunze .

  Sunt multe locuri din apropierea Bacaului care nu le cunosc , unul dintre ele fiind zona satelor Larguta si Valea Seacă , de asta mi-am propus o plimbare prin aceste sate cu gandul de a vedea zona aceasta si sa nu-mi mai fie atat de necunoscută . Consultand harta am văzut ca satul Larguta e destul de izolat , dar asta nu mă deranjează prea mult .

  Traseul merge pe drumul spre Oneşti si la "Hanul lui Matei" se vireaza la stanga pe drumul pietruit . Drumul e îngust si din cate ştiu ar fi singura cale de acces . După urcarea pe şoseaua spre Oneşti , pe la Măgura , aici traseul e predominant în coborare .
  Ajuns în Lărguta pe drumul îngust , care îmi pare mai mult un drum forestier , nu poţi sa nu remarci cat de izolat e satul , sau poate doar mie îmi pare izolat , dar totul pare la fel ca în orice alt sat din orice alta zona . Eu am mai întrebat localnicii de drumul spre Valea Seacă si mai mulţi mi-au explicat , aratandu-mi un grup de brazi în varful dealului ca reper , unde trebuie sa ajung , si de acolo , unde e un luminis sau poienită , sa caut drumul spre Valea Seacă . De la marginea de sus a satului am pornit pe drumul , mai bine zis "drumul"spre Valea Seacă , trecand pe langa cimitir prin partea dreapta . E un fel de potecă puţin mai lată , străbătut pe mijloc de un şanţ , probabil de la ploi , si cu o înclinaţie deloc de neglijat , totul acoperit cu frunze ceea ce face puţin mai greu identificarea parcursului drumului . se ajunge la palcul de brazi unde este o banca si o masa , dupa care la 150 m este o cruce de unde se poate vedea drumul ce coboara la stanga . Dacă dinspre Lărguta drumul abia se ghiceste si uneori ajungi sa te întrebi dacă nu l-ai greşit , cel spre Valea Seacă pare o autostrada , chiar am văzut un camion transportand nu ştiu ce , dar si lucrări de beton de întărire a marginii drumului , toate astea pe un drum forestier . Poate si de asta am început sa nu mai fiu foarte precaut la coborare ceea ce a făcut sa fac o rotire prin aer de toata frumuseţea . Eu n-am păţit nimic , bicicleta nici ea asa ca mi-am văzut de drum dar ceva mai atent . A fost plăcută intrarea in sat , mai ales ca începuse sa se întunece . De aici pana în Bacău sunt doua variante : prin Sarata sau pe E85 prin Nicolae Balcescu , se ajunge relativ repede  .
_____________________________________________________________________________
  Am revenit pe acest traseu în iunie 2014 si anumite porţiuni din drumul forestier , ce coboară de pe deal , din poiană , era asfaltat , asa incat în cateva luni va fi o adevărată mica şosea care va atrage mai mulţi oameni  cu diferite mijloace de transport .
_____________________________________________________________________________
HARTA SI GRAFICUL ALTITUDINILORBikemap Endomondo Strava



        






Relive 'Afternoon Ride'